Asociația Comunelor din România (ACoR) a transmis o informare oficială către autoritățile publice locale, referitoare la prevederile Legii nr. 141/2025 – primul pachet de măsuri fiscal-bugetare adoptat în contextul procedurii de deficit excesiv aplicate României.
Pentru administrația publică locală, legea introduce restricții și măsuri de reducere a cheltuielilor, printre care:suspendarea ocupării posturilor vacante; limitarea cheltuielilor de personal la nivelul anului 2025; eliminarea tichetelor, primelor și compensării concediilor neefectuate; reorganizarea instituțiilor și transferul de personal fără avize speciale; plata eșalonată a drepturilor salariale câștigate în instanță.

În domeniul educației, măsurile vizează: comasarea unităților școlare cu efective reduse; creșterea normei didactice; limitarea degrevărilor de normă; reducerea tipurilor de burse acordate elevilor; reglementarea transportului școlar.
ACoR a realizat și publicat o sinteză clară a prevederilor aplicabile, menită să sprijine primăriile în înțelegerea și aplicarea corectă a noilor reguli. Documentul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al Asociației Comunelor din România.

