Ieri, inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) au desfășurat o acțiune de control în bazinul legumicol Lungulețu, județul Dâmbovița, unde au verificat șase fitofarmacii.
Verificările au vizat respectarea legislației privind comercializarea produselor de protecție a plantelor, cu accent pe:condițiile de vânzare; trasabilitatea produselor; identificarea produselor neautorizate sau cu termen expirat; modul de depozitare și etichetare.


În urma controalelor, a fost aplicată o singură amendă.
Acțiunea a fost coordonată de Ramona Nichifor, director general adjunct ANF, și face parte din campania națională de verificări desfășurată în principalele bazine legumicole ale țării. Campania va continua și în perioada următoare.
