Într-o țară în care încă mai sunt localități fără apă potabilă sau canalizare, să pui lacătul pe investiții esențiale și să numești asta „bună guvernare” e, în cel mai bun caz, o orbire politică. În cel mai rău, un pas cinic spre falimentul încrederii în stat.
De câteva săptămâni, România pare prinsă într-un experiment de austeritate executat la rece, sub comanda noului premier Ilie Bolojan. Din biroul său de la Palatul Victoria, fostul edil de Oradea pare decis să aplice un „model economic” autoritar, în care tăierea este sinonimă cu reforma, iar blocarea investițiilor – cu eficiența.
Ce s-a schimbat de când Bolojan a ajuns în fruntea Guvernului?
În primul rând, un val de sistări și blocări ale proiectelor locale, fără o analiză reală a stadiului, impactului sau necesității acestora. Zeci de baze sportive, drumuri comunale, rețele de apă și canal, proiecte pentru gaze naturale sau modernizări de școli au fost oprite „pentru analiză”. Doar că această „analiză” s-a transformat, în practică, într-un îngheț instituțional generalizat. De la Târgoviște la Teleorman, de la Iași la Timiș, administrațiile locale sunt paralizate.
Premierul Bolojan pare convins că România are nevoie de o cură de slăbire administrativă, dar a ales metoda cu toporul, nu cu bisturiul. În loc să taie privilegii reale și să desființeze sinecurile din companiile de stat, Guvernul lovește orbește în infrastructura locală. În numele „eficienței” s-a oprit finanțarea unor lucrări deja realizate în proporție de 50-60%. Orice edil știe că o astfel de decizie înseamnă pierdere, nu economie. Ce rost are să blochezi un pod aflat la un pas de finalizare sau o rețea de canalizare care a costat deja zeci de milioane?
Dar poate cel mai grav este cinismul politic care transpare din aceste decizii. Se trimit ordine de sistare în teritoriu, fără consultare, fără explicații, fără asumare. Administrațiile locale nu sunt parteneri, ci simpli executanți ai unei viziuni technocrate în care cetățeanul dispare din ecuație.
Ilie Bolojan, omul perceput ca un „gospodar”, riscă să devină imaginea unei Românii blocate, tăiate, oprite. România Excelului și a algoritmilor contabili, care nu mai vede drumurile noroioase din sate, spitalele fără dotări sau școlile fără grupuri sanitare. Un premier care acționează fără dialog politic, fără empatie administrativă, fără simțul echilibrului.
Să fie clar: România are nevoie de reformă. Are nevoie de un aparat de stat suplu, de cheltuieli chibzuite, de curmarea risipei. Dar reformele făcute peste capul comunităților, fără o dezbatere serioasă, cu efecte brutale asupra investițiilor publice și a vieții de zi cu zi, nu sunt reforme. Sunt greșeli.
