Reacțiile autorităților locale din județul Dâmbovița se întețesc, după anunțul privind suspendarea plăților pentru proiectele în desfășurare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Printre cei care critică dur această decizie se numără și primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, care a transmis un mesaj tranșant în spațiul public.
„Înțeleg multe, însă asta chiar nu pot înțelege! Vineri seara primim o notificare că se suspendă plățile… pentru lucrările în curs! Adică ne anunță azi că, începând de ieri, se oprește tot!”, a declarat edilul, vizibil revoltat.
Lucrări începute, șantiere expuse, comunități puse în dificultate
Primarul atrage atenția că în comuna Răzvad, dar și în multe alte localități din județ, lucrările sunt în plină desfășurare, cu drumuri sparte, șanțuri săpate și clădiri fără acoperișuri, iar blocarea finanțării pune în pericol nu doar finalizarea proiectelor, ci și siguranța locuitorilor și bunul mers al comunității.
„Ce o să facem? Așteptăm până la anul, să se strice ce s-a lucrat până acum? Nu era mai înțelept să ne spună un termen, să știm ce avem de făcut?”, a mai spus primarul.
Primarul Emanuel Spătaru subliniază că lipsa unei planificări clare și a unui termen rezonabil pentru întreruperea plăților arată o lipsă de responsabilitate în actul de guvernare:
„Oare de ce trebuie să acționăm fără pic de raționament?!”, a încheiat acesta.
Decizia de suspendare temporară a plăților prin Programul „Anghel Saligny” a fost transmisă vineri, stârnind îngrijorare și proteste în rândul administrațiilor locale, care au proiecte în plină derulare. În județul Dâmbovița, programul finanțează peste 160 de investiții în infrastructura de apă, canal, drumuri și rețele de gaze.