Clubul de fotbal Chindia Târgoviște a semnat un parteneriat istoric cu unul dintre cele mai mari nume ale fotbalului mondial – FC Barcelona. Acordul a fost parafat la Barcelona de Rafael Yuste, prim-vicepreședintele clubului catalan, și de Marius Pavel, președintele Chindiei Târgoviște.

Chindia devine, astfel, primul club de fotbal din lume care încheie un astfel de parteneriat oficial cu FC Barcelona, un moment de cotitură nu doar pentru clubul târgoviștean, ci și pentru întreg fotbalul românesc.

Obiectivele parteneriatului
Implementarea modelului de dezvoltare FC Barcelona la toate nivelurile clubului Chindia;
Acces la metodele de antrenament și filosofia de joc a academiei catalane;
Schimburi periodice de experiență între staff-urile tehnice;
Monitorizarea și evaluarea periodică a activității clubului românesc de către specialiștii Barcelonei;
Sesiuni de antrenament la Barcelona pentru 2–3 tineri jucători ai Chindiei;
Acces la baza de scouting a Barcelonei, pentru atragerea de jucători valoroși, inclusiv din loturile FC Barcelona B sau academiile juvenile.
Primul pas în aplicarea acestui proiect ambițios este deja realizat: Cristian Tonchef a fost numit director tehnic al Chindiei, fiind unul dintre specialiștii selectați de partenerul spaniol.
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște:„Este o zi de referință pentru toată suflarea fotbalistică dâmbovițeană! Chindia face un pas uriaș spre profesionalizarea completă a activității sale. În 2-3 ani, putem visa din nou la prezența pe prima scenă fotbalistică a țării!”
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița:„Acum este cert: Chindia Târgoviște devine primul club din lume care semnează un astfel de parteneriat cu FC Barcelona. Această colaborare oferă o strategie reală de dezvoltare, oportunități pentru tineri și poziționează Dâmbovița pe harta fotbalului internațional.”
Viitorul începe acum
Chindia vine după o perioadă de pregătire promițătoare, cu 11 goluri marcate în ultimele două meciuri amicale. Cu seriozitate, profesionalism și sprijinul partenerilor de la FC Barcelona, clubul are toate premisele să revină în elita fotbalului românesc.
Hai, Chindia!

