Chindia Târgoviște continuă în forță seria meciurilor amicale din această vară. În cel de-al treilea test de pregătire, disputat sâmbătă, 12 iulie, pe terenul celor de la Concordia Chiajna, roș-albaștrii s-au impus clar, cu scorul de 5–1, demonstrând o formă în creștere și o bună omogenizare a lotului.
Echipa de start a Chindiei:Contra – Martac, Dinu, Celea, Ioniță – Hofman, Roșu, Honciu – Dogănoiu, Florea, Stan.
În repriza secundă, staff-ul tehnic a oferit minute importante și altor jucători din lot, precum: Simion, Tache, Petre Bogdan, Plaza, Enache, Moise, Rareș Mihai, Iustin Cristea și Pena.
Golurile Chindiei au fost marcate de:Roșu (min. 20),Hofman (min. 50),Dogănoiu (min. 57),Petre Bogdan (min. 68),Tache (min. 69).
Partida a fost controlată de la un capăt la altul de formația târgovișteană, care a arătat un pressing avansat, consistență în compartimentul median și eficiență în ofensivă. Meciul a reprezentat un nou prilej pentru antrenorul principal de a testa diferite formule tactice și a consolida relațiile de joc între jucători.
Următorul meci amical al Chindiei urmează să fie comunicat. Echipa continuă pregătirile în vederea noului sezon, cu obiectivul de a obține un parcurs solid și rezultate care să readucă formația târgovișteană în prim-planul fotbalului românesc.
Hai, Chindia!

