În cadrul programului „Vacanță la bibliotecă”, copiii au avut parte de o experiență inedită și educativă la Muzeul Național al Poliției Române din Târgoviște.
Activitatea a fost organizată de Biblioteca pentru Copii „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești” Dâmbovița în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița – prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier – alături de Crucea Roșie Dâmbovița și organizația Salvați Copiii.

Copiii, însoțiți de bibliotecari și specialiști, au explorat teme esențiale legate de siguranță, responsabilitate și ajutor în situații de risc, învățând într-un mod interactiv despre: utilizarea sigură a internetului; prevenirea comportamentelor antisociale; evitarea situațiilor periculoase în viața de zi cu zi; regulile de circulație rutieră și semnificația indicatoarelor; mersul corect pe drumurile publice; tehnici de prim ajutor și poziția de siguranță în caz de accident.

Întregul demers a fost adaptat vârstei participanților, îmbinând informația utilă cu momente de dialog, demonstrații și curiozități, pentru a le oferi copiilor nu doar o lecție de viață, ci și o zi memorabilă.

Evenimentul a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile publice și societatea civilă în sprijinul educației nonformale și al formării unor tineri încrezători, informați și pregătiți pentru provocările vieții moderne.
Programul „Vacanță la bibliotecă” este susținut prin sponsorizarea oferită de Societatea Națională „Nuclearelectrica” S.A..
Felicitări tuturor celor implicați pentru o zi plină de învățare, implicare și bucurie!

