Universitatea „Valahia” din Târgoviște investește în conștiințe responsabile și viitor sustenabil! Tinerii de la Facultatea de Științe Economice au participat recent la conferința „Dimensiuni globale privind energia regenerabilă”, un eveniment dedicat celor mai importante provocări ale lumii moderne: tranziția către energia verde și protejarea mediului.Conf. univ. dr. Claudia Gilia a evidențiat importanța formării unei generații conștiente și implicate:
„Universitatea «Valahia» se afirmă ca un spațiu al reflecției și formării conștiințelor responsabile, oferind studenților oportunitatea de a se conecta la temele majore ale lumii contemporane.”

Evenimentul face parte din proiectul „Stagii de practică pentru studenții Universității Valahia”, axat pe dezvoltarea de competențe reale și relevante pentru viitor – cu accent pe sustenabilitate, inovație și impact în comunitate.
Prin astfel de inițiative, Facultatea de Științe Economice continuă să aducă în sala de curs teme actuale și esențiale, pregătind studenții pentru cariere de viitor în economia verde.
La Valahia, educația nu înseamnă doar teorie, ci și implicare, responsabilitate și deschidere către o lume mai bună!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News