Incendiul izbucnit în adâncimea depozitului de deșeuri din Aninoasa continuă să dea bătăi de cap autorităților din județul Dâmbovița. Deși focul nu se manifestă violent la suprafață, arde mocnit în straturile inferioare ale gropii de gunoi, ceea ce îngreunează semnificativ intervenția pompierilor.
În acest context, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj public în care a subliniat gravitatea situației și eforturile comune pentru gestionarea crizei:
„Este o situație fără precedent pentru orașul nostru. Se lucrează intens, cu resurse umane și materiale consistente, pentru stingerea incendiului. În limitele legii și ale atribuțiilor noastre, sprijinim autoritățile implicate cu tot ce putem”, a declarat edilul.
Nicio creștere a cazurilor respiratorii până acum

Daniel Cristian Stan a ținut să precizeze că, potrivit datelor oficiale de până acum, nu s-au înregistrat creșteri ale afecțiunilor respiratorii în rândul populației din Târgoviște.
Totodată, acesta a reamintit că gestiunea intervenției aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, care coordonează activitatea echipelor din teren și comunicarea oficială cu publicul.
Se reia colectarea gunoiului menajer
Un alt aspect important vizat de primar a fost reluarea serviciului de salubritate în municipiu:
„Activitatea de colectare a deșeurilor menajere a fost reluată în cursul zilei de 26 iunie. Facem tot ceea ce este posibil, legal și uman, pentru a depăși acest moment complicat.”
Primăria Târgoviște rămâne în contact permanent cu autoritățile județene și monitorizează în timp real evoluția situației, pentru a lua măsuri rapide în sprijinul comunității.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News