În perioada 19 – 25 mai 2025, școlile din Dâmbovița devin centre de educație pentru siguranță, în cadrul campaniei naționale „Săptămâna Școală în Siguranță”, organizată de Direcția Siguranța Școlară.
Evenimentul aduce în prim-plan activități dedicate prevenirii violenței, bullyingului, consumului de droguri și criminalității informatice, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional sigur și incluziv pentru toți elevii.

În fiecare zi, vor avea loc sesiuni interactive susținute de polițiști, psihologi, specialiști în siguranță digitală și reprezentanți ai organizațiilor de profil, cu sprijinul părinților și profesorilor. Elevii sunt încurajați să vorbească deschis, să pună întrebări și să învețe cum să-și recunoască și să-și apere drepturile.
Pentru o școală sigură, avem nevoie de implicarea tuturor!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News