Un accident rutier s-a produs pe Drumul Județean 711, în comuna Băleni, implicând un autoturism și o motocicletă. Din primele date furnizate de autorități, o femeie de 36 de ani, localnică, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 25 de ani, din comuna Bucșani.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Echipajele de intervenție au ajuns prompt la fața locului pentru a securiza zona și a dirija traficul, care a fost temporar îngreunat.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

