Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, pregătește o celebrare memorabilă a folclorului românesc, organizând, în perioada 20-21 noiembrie 2024, cea de-a X-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Ileana Sărăroiu”.
Evenimentul va avea loc la Casa Sindicatelor din Târgoviște, începând cu ora 18.00, și își propune să descopere și să promoveze tinere talente pasionate de muzica populară.
Prima seară va fi dedicată competiției, urmată de un concert susținut de artiști îndrăgiți precum Gelu Voicu, Maria Ghinea și Marina Roșu. În seara de gală, pe 21 noiembrie, publicul se va bucura de recitaluri extraordinare oferite de Matilda Pascal Cojocărița, Ionuț Fulea, Valentin Sanfira și Alexandru Pugna. De asemenea, Grupul folcloric „Flori Dâmbovițene” va încânta spectatorii în ambele seri.
Orchestra Populară „Chindia”, dirijată de Ionuț Dumitrescu, va asigura acompaniamentul, iar prezentarea va fi realizată de Adriana Ion. Intrarea este liberă, așa că nu ratați ocazia de a participa la acest eveniment cultural deosebit, dedicat unui simbol al muzicii populare românești!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News


