Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural este sărbătorită la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale.
Prima zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale”.

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii: Federaţia Internaţională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Reţeaua Asociaţiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) şi Fundaţia Summitul Mondial al Femeilor (WWSF). În ţara noastră, Ziua femeii din mediul rural a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, la Moeciu, judeţul Braşov. Asociaţia Naţională a Femeilor din Mediul Rural (ANFMR) a marcat, an de an, această zi prin organizarea mai multor manifestări cu specific tradiţional, în numeroase localităţi din ţară.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

