Agenția Națională pentru Protecția Mediului a cerut sprijinul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere, pentru prevenirea unor noi incidente provocate de urșii-cerșetori, pe o porțiune de aproximativ 15 kilometri, de pe Transfăgărășan.
Astfel, echipele mixte de control vor putea da câte două amenzi contravenienților, o dată pentru hrănirea urșilor și, separat, pentru staționarea pe drumul național, a anunțat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Solicitarea a venit ca urmare a numărului tot mai mare de incidente în urma cărora Ministerul Mediului – România, prin intermediul ANPM și Agențiilor județene pentru Protecția Mediului (APM) trebuie să plătească despăgubiri de sute de mii de lei, pentru pagubele sau vătămările provocate de animalele sălbatice, celor care se opresc să le hrănească.
Conform articolului 48 din Legea 407/2006, hrănirea animalelor sălbatice, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.
Mai mult decât atât, potrivit Codului Rutier, oprirea neregulamentară se sancționează cu 2-3 puncte amendă (290 – 435 de lei) și 2 puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară, cu 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei) și 3 puncte de penalizare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News


