Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a organizat o sesiune de formare la Instituția Prefectului cu tema „Provocări actuale ale administrației publice”. Evenimentul a inclus prezentarea prof.univ.dr. Verginiei Vedinaș, specialistă în dreptul administrativ de la Universitatea București, Facultatea de Drept. Aceasta a discutat aspecte din proiectul privind Codul de procedură administrativă și aspecte legate de statutul funcționarilor publici. Inițiativa a fost salutată ca un pas important în pregătirea și informarea cadrelor din administrația publică despre schimbările și provocările actuale din domeniu.

O administrație eficientă presupune oferirea unor servicii de calitate cetățenilor. De aceea, este nevoie de un corp al funcționarilor publici bine pregătit, care să cunoască temeinic cadrul legislativ în vigoare din diferite domenii, care să dețină abilități de comunicare.
Au fost abordate în cadrul dezbaterilor și teme precum:programele pilot de ocupare a funcțiilor publice (funcțiile publice de grad profesional debutant, funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici); aspecte din proiectul privind proiectul Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcților;mobilitatea în funcții publice.
” Administrația trebuie să răspundă provocărilor permanente din societate. Este important să utilizăm cât mai multe instrumente de formare pentru funcționarii publici și asigurăm un cadru legislativ coerent, care să ofere transparență și stabilitate .
Îi mulțumesc distinsei profesoare Verginia VEDINAȘ pentru expunera magistrală, dialogul extrem de interesant și antrenant!”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News