Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 73.173.534,95 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 70 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Vizate au fost și localități din județul Dâmbovița.
Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 8.304.561,05 lei pentru 8 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 64.868.973,90 de lei pentru 62 de proiecte.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat si suma de 25.604.982,16 lei, în vederea decontării facturilor pentru 26 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Facturile au fost depuse de autoritățile publice locale din 17 județe, pentru proiecte care vizează atât reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News