Campionatul European de Baseball5 2023 este găzduit de Lituania, competiția este programată să se desfășoare în perioada 7 noiembrie – 11 noiembrie, promițând cinci zile de acțiune intensă.
Cele 13 echipe participante la Baseball5 European Championship 2023 sunt împărțite în două grupe:
Grupa A: Franța, Țările de Jos, România, Bulgaria, Letonia, Finlanda și Spania.
Grupa B: Lituania, Italia, Cehia, Belgia, Estonia și Moldova.
Lotul complet al României: Alina Chifu, Sarah Giosanu, Bianca Balasa, Luciana Dorcu, Vasile Roca, Mihai Matalica, Razvan Ivan, Teodor Farcas

Staff: Manager – Marius Tocu, Coach – Ion Balan, Delegation leader – Cristian Manea
Turneul a început ieri, cu trei zile de meciuri round-robin (fiecare cu fiecare). Jocurile sunt programate la fiecare o oră și 15 minute pe cele două terenuri ale Complexului Sportiv Lituanian din Druskininkai.
Această fază inițială va pregăti terenul pentru ca primele trei echipe din fiecare grupă să avanseze în runda următoare, începând cu 10 noiembrie 2023, miza crescând pe măsură ce echipele își urmăresc titlul de campioană europeană.
Finalele Campionatului European de Baseball5 2023 sunt programate pentru 11 noiembrie 2023, cu meciul pentru medalia de bronz, stabilit la ora 14:00, urmat de cel pentru medalia de aur, la 15:15.
Finaliștii își vor asigura locurile la Cupa Mondială WBSC Baseball5 2024, programată să aibă loc la Hong Kong.
Le urăm mult succes tuturor sportivelor, sportivilor și întregului staff! Hai, România!
Foto: Federația Română de Baseball și Softball
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News