PNL rămâne dedicat apărării intereselor mediului de afacer, de altfel, liberalii au susținut ca la reducerea deficitului să contribuie și statul, prin reducerea cheltuielilor și combaterea evaziunii. „Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis reprezentanților Confederației Patronale <<Concordia>>, cu care am avut o întâlnire foarte bună .
Am văzut toate apelurile mediului de afaceri pentru un cadru fiscal mai predictibil și am asigurat membrii confederației că PNL va rămâne susținătorul acestui obiectiv și în anii următori. Le-am arătat că ne dorim ca și filosofia bugetară pentru anul următor să fie axată pe investiții și pe sprijinirea mediului privat, iar fondurile europene și banii din PNRR să își păstreze rolul important în dezvoltarea pe termen lung.”, a transmis președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News