PSD spune că Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu, este primul Guvern care face și indexare și recalculare a pensiilor în același an.Mai mult, PSD afirmă cu tărie că noua lege a pensiilor va face dreptate pentru milioane de pensionari care așteaptă acest lucru de ani de zile.
Câteva prevederi din Legea pensiilor susținută de PSD:
A fost eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile;
Inechitățile vor fi eliminate. Pentru muncă și contribuții egale, românii vor beneficia de pensii egale;
Vor crește pensiile care au fost dezavantajate de-a lungul timpului. Nu va scădea nicio pensie;
În anul 2024, pensiile se vor majora de două ori:
– indexarea la 1 ianuarie; fiecare pensie va crește cu 13,8%;
– creștere prin recalculare la 1 septembrie; majorările vor fi diferențiate, vor câștiga mai mult cei cu pensii mici care se aliniază în sus, la nivelul pensiei pentru aceeași vechime, pregătire și contribuție în muncă.
Punctul de pensie se majorează anual, la 1 ianuarie, astfel încât, pensiile vor crește în fiecare an;
Se va egaliza vârsta de pensionare, astfel:
Vârsta standard de pensionare – 65 de ani;
Vârsta de pensionare se va raporta la speranța de viață din România.
Femeile vor avea avantaje:
Egalizarea, de la 63 de ani la 65 de ani, se face treptat până în anul 2035;
Scăderea vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil născut și crescut până la 16 ani.
Până în anul 2035 se vor normaliza condițiile de muncă pentru toți angajații, astfel încât să nu mai fie necesară diferențierea pe grupe de muncă;
Nu vor mai exista pensionați tineri, cu excepțiile privind condițiile deosebite/speciale/ de muncă și persoanele cu handicap.
Primesc pensie cei care au vârsta de pensionare și doar dacă au cotizat minimum 15 ani la sistemul public de pensii;
Pensionarea anticipată se poate solicita doar după 35 de ani de cotizare (nu se iau în considerare aici perioadele asimilate necontributive: șomaj, studii superioare, concediu medical sau de creștere a copilului etc.);
Reducerea vârstei de pensionare în cazul pensionării anticipate nu poate fi mai mare de 5 ani.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News