A devenit o modă ca unii funcționari care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.
Chiar ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că se va ajunge până la demiteri dacă funcționarii nu înteleg ce înseamnă serviciul public.
În perioada imediat următoare, ministrul va prezenta Guvernului o ordonanță prin care va stabili clar care sunt restricțiile și constrângerile pe care trebuie să le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale, mai ales restricția de oferi consultanță în acest domeniu.
„Ne vom despărți rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public.
Faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE și care au făcut ca aceasta instituție să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbției de fonduri europene și de finanțare a dezvoltarii economiei românești.
În perioada imediat următoare voi prezenta Guvernului o ordonanță prin care vom stabili clar care sunt restrictiile si constrangerile pe care trebuie sa le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale mai ales restricția de oferi consultanță în acest domeniu!
Mulțumesc reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care sesizează altfel de anomalii inacceptabile.
În mandatul pe care-l am de ministru al MIPE nu voi ezita să iau măsuri imediate și să înăspresc legislația dacă etica și moralitatea nu mai reprezintă principii profesionale pentru o parte dintre funcționari.”a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News