Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în condiții grafice deosebite, calendarele bisericești pe anul 2024, în variantele: foaie, agendă și de birou. Acestea pot fi achiziționate de la pangarele tuturor bisericilor și mânăstirilor din Eparhie, precum și de la cele două magazine bisericești din Municipiul Târgoviște (de pe Calea Domnească nr. 261, din cadrul Centrului Social Creştin, şi la cel de pe Bd. Independenţei, Bl. O3, Sc. A, parter).
Calendarele bisericești reprezintă reperul aghiografic cotidian pentru toți credincioșii precum și un necesar și important instrument liturgic.Achiziţionarea calendarelor, ca de altfel şi a lumânărilor de la pangarele bisericilor și mânăstirilor se susține activitatea Bisericii, iar, în același timp, se evită cumpărarea de calendare cu date eronate, provenite din surse îndoielnice.
Urmărește observnews.ro și pe Google News