A fost lansat proiectul local de prevenire a consumului de droguri denumit „Învață să fii liber!”.Primii beneficiari ai activităților de prevenire organizate în cadrul proiectului au fost elevii din Liceul „I. C. Vissarion” și Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” din orașul Titu.
În cadrul activităților, au fost realizate sesiuni de dialog între grupele de elevi participante și persoana privata de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni comise în contextul consumului de substanțe ilicite, aflată în custodia Penitenciarului Margineni, lucrători din cadrul instituțiilor organizatoare.
Proiectul partenerial „Invată să fii liber!” , cu derulare pe tot parcursul anului scolar 2023-2024, reprezintă expresia unei îndelungate colaborări între Inspectoratul de Politie Județean Dâmbovița, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Penitenciarul Margineni având ca obiective: informarea și conștientizarea elevilor de gimnaziu și liceu privind efectele consumului de droguri asupra organismului precum și asupra calității vieții, dar și evidențierea modalității de evitare a consumului de droguri prin identificarea unor alternative sănătoase și responsabile.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News