Sute de copii și tineri, cu vârste de peste 14 ani, din cadrul serviciilor sociale de tip rezidențial și familial ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Dolj, București, Covasna, Brașov, Dâmbovița, au participat în weekendul 6-8 octombrie la activitățile din cadrul proiectului „Pregătiți pentru viață”, organizat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin intermediul Caselor de Cultură ale Studenților.

89 de beneficiari din Dâmbovița au fost primiți de CCS Ploiești cu workshop-uri despre facultate și beneficiile ei, educație financiară și prevenție a consumului de droguri. Copiii au avut parte și de o drumeție la cabana 3 brazi din Predeal, o vizită castelul Cantacuzino din Bușteni, lecții de dansuri populare, dar și de un foc de tabără.
Proiectul ”Pregătiți pentru viață” a demarat pe 15 septembrie și se va încheia pe 15 octombrie. Scopul său este organizarea de tabere de weekend destinate copiilor, cu vârsta de peste 14 ani, atât din sistemul de protecție specială, cât și copiilor din familii vulnerabile din comunitate, copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu părinte/părinți decedați ori afectați de diferite traume/abuzuri. Până acum au beneficiat de acest program aproape 2000 de copii și tineri din toată țara.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

