În perioada 29-30 septembrie 2023, copiii și adulții din întreaga țară au fost invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin sute de activități destinate minților curioase de toate vârstele, într-un eveniment din seria Nopții Cercetătorilor Europeni, eveniment aflat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Tema de anul acesta „ReCoNnect – Research for Health” (Cercetare pentru Sănătate), aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se concentrează pe modul în care știința îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea de soluții pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.
„Astfel de evenimente joacă un un rol esențial în facilitarea unei conexiuni mai strânse între cercetători, mediul privat și publicul larg. Noaptea Cercetătorilor Europeni oferă un cadru în care oameni de toate vârstele pot intra în contact direct cu lumea cercetării și inovației. În plus, ne dorim să atragem cât mai mulți tineri către știință. România are tineri geniali și talentați cărora, prin astfel de evenimente, le deschidem calea către o viitoare carieră în cercetare. Îi felicit pe cei care, în aceste zile, aduc munca lor de o viață mai aproape de noi într-un mod atractiv”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News