Rezultatele la Evaluarea Națională arată disparitățile cronice din educație și corelația directă între riscul de sărăcie și excluziune socială și notele obținute de copiii vulnerabili: în mediul rural, de pildă, aproape 40% dintre copii nu au reușit o medie de 5, media națională a celor care au luat peste 5 fiind de aproximativ 75%.
Salvați Copiii România anunță intensificarea programului de educație remedială în timpul verii și solicită Ministerului Educației să colecteze și să analizeze și date care să reflecte impactul statutului socio-economic al familiei asupra rezultatelor la testările naționale, pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin și compensare a dezavantajelor. Deschiderea programului a avut loc la Şcoala Generală nr. 145 (zona Baicului), unde peste 70% dintre elevi sunt de etnie romă.
Salvați Copiii va intensifica programul de educație remedială pentru 3.156 de copii din grupuri vulnerabile (copii din familii cu dificultăți economice și copii cu părinții plecați la muncă în străinătate), dintre care 300 preșcolari. De asemenea, vor fi organizate tabere pentru cel puțin 1.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

