Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat, la invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la aniversarea a 511 ani de la prima atestare documentară a județului. Pentru a marca acest moment istoric, în perioada 31 mai – 4 iunie 2023, se desfășoară „Zilele Județului Dâmbovița”.

În cadrul celei de-a doua ediții a „Galei de excelență a județului Dâmbovița”, care a deschis seria de evenimente, au fost celebrați și recompensați acei oameni care „și-au construit viața sub semnul unui concept – perseverența”, pentru contribuția adusă în complexul proces de transformare și promovare a județului Dâmbovița.
Directorul general al ADR Sud-Muntenia a primit, în numele Agenției și în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția avută la dezvoltarea județului Dâmbovița, precum și pentru perseverența și excelența din întreaga activitate, o Diplomă de Excelență și o plachetă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News