Tot județul Dâmbovița a fost luat la verificat de polițiștii dâmbovițeni, în cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 613 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 127.275 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 19 de permise de conducere și au retras 29 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, de 38, din Municipiul Tulcea, pentru respectarea legislației în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice.
Astfel, polițiștii au constatat că bărbatul, ar fi deținut în vederea comercializării mai multe obiecte vestimentare ce purtau însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență și autenticitate, fapt pentru care polițiștii au indisponibilizat bunurile respective.
Totodată, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută de art. 90 din Legea nr. 84/1998 privind protecția mărcilor și indicațiilor georgrafice.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News