Elevii și studenții au fost prezenți în număr foarte mare la acest eveniment. România este, din păcate, pe ultimul loc în UE în privința numărului adulților care urmează cursuri de formare profesională (1% din populația de 25-64 de ani), iar tendința nu a crescut în ultimii zece ani.

În discuție au fost aduse competențele cheie, formarea continuă, calitatea procesului educațional, îndrumarea tinerilor către diferite cursuri de antreprenoriat.
Nu este corect ca doar angajatorii sau angajații să suporte de unii singuri costurile unor cursuri de formare.
Totul în contextul în care trăim în secolul vitezei și al schimbărilor de la o zi la alta pe piața muncii. Foarte mulți angajatori spun că școala nu ține pasul cu noile tehnologii și cu noile nevoi de pe piață. Le este tot mai greu să-și găsească noi angajați calificați.

Această problemă nu este una doar a României: doi din trei angajatori din UE afirmă că întâmpină dificultăți în a găsi lucrători cu competențele necesare.
Unul dintre obiectivele sociale ale Strategiei Europa 2030 este ca cel puțin 60% dintre adulți să urmeze cursuri de formare în fiecare an și cel puțin 78 % să aibă un loc de muncă.
România va avea de făcut un drum extrem de greu de la 1% în prezent la 60%! Este aproape o misiune imposibilă.
„Cu toate acestea, astăzi vă pot oferi și câteva informații optimiste: Guvernul României negociază cu Comisia Europeană pentru a atrage fonduri europene exact pe această zonă. Astfel, România își propune să sprijine formarea continuă a adulților printr-o schemă de ajutor de stat.
Să nu uităm că formare pe parcursul întregii vieți înseamnă angajați cu venituri mai mari și o economie mai dezvoltată.
În județul nostru avem un dialog permanent cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, cu autoritățile publice, cu majoritatea întreprinzătorilor și instituțiile de învățământ.
Încercăm să fim o punte de legătură între cerere și ofertă.
Avem un parteneriat solid și cu Guvernul și instituțiile europene prin reprezentanții noștri în Parlamentul European.
Îi mulțumesc domnului europarlamentar Victor Negrescu pentru prezența la evenimentul de astăzi, dar și pentru tot sprijinul și implicarea când vine vorba de educație.
Felicitări Consiliului Județean Dâmbovita pentru eveniment!” a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia
” Educația elevilor dâmbovițeni este un subiect care ne interesează pe toți! Am avut plăcerea de a le vorbi astăzi celor peste 130 de liceeni și studenți participanți la dezbaterea „Educația formală și non-formală în perspectiva Anului European al Competențelor”.
Cadrele didactice dâmbovițene au o responsabilitate uriașă în formarea copiilor noștri, iar discuții precum cele de astăzi au rolul și de a le atrage atenția tinerilor din județul Dâmbovița asupra importanței școlii și conceptului de „învățare permanentă”.
Noi, autoritățile locale, le asigurăm cele mai bune condiții de studiu. În ultimii ani, au fost făcute investiții masive și sunt depuse proiecte pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ dâmbovițean: peste 710.000.000 de lei.
Totodată, programul de internship al Consiliului Județean Dâmbovița arată capacitatea studenților dâmbovițeni de a face față cu brio cerințelor de pe piața muncii ca urmare a stagiilor de lucru în administrația județului. Din cei 13 tineri care, în ultimii 2 ani, au lucrat alături de noi, 10 și-au găsit un loc muncă în administrația publică, dar și în mediul privat. Acest lucru înseamnă că experiența celor 3 luni în direcțiile și serviciile Consiliului Județean Dâmbovița le-a fost de folos.Felicitări tuturor pentru implicare!”, transmite președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
La conferință au mai luat cuvântul: primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Janina Sitaru, europarlamentarul Victor Negrescu, rectorul Universității „Valahia” Târgoviște, Laura Gorghiu și alți invitați.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News