Echipajul de la bordul şalupei de supraveghere şi control portuar MAI 3066, a detectat și interceptat două ambarcațiuni care navigau către marea teritorială a Republicii Italiene. Polițiștii de frontieră români au salvat 31 de persoane aflate în pericol (22 bărbaţi, o femeie, 8 minori) și le-au acordat asistență medicală. După debarcare acestea au fost preluate de către autoritățile italiene.
Acelaşi echipaj al Poliției de Frontieră Române a asigurat remorcarea în condiţii de siguranţă, până într-un port din insula Pantelleria, a unui velier ce avea la bord doi cetățeni ai Republicii Franceze. În momentul identificării velierului acesta plutea în derivă, aflandu-se în imposibilitatea de a face manevre, ca urmare a unor defecţiuni.
La finalizarea acţiunilor de salvare, navele Gărzii de Coastă şi-a reluat misiunile în cadrul operaţiunii Frontex.
Reamintim că aceste mijloace navale ale Poliţiei de Frontieră Române execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal al operaţiunii maritime comune îl reprezintă sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue) la frontiera externă a Uniunii Europene.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News