Pe 28 noiembrie, Platoul Bucegi devine din nou punctul de atracție pentru mii de turiști care vin să vadă fenomenul cunoscut drept „piramida de lumină” deasupra Sfinxului, vizibil în jurul orei 16:45. Deși interpretat adesea ca un eveniment energetic sau spiritual, efectul este rezultatul jocului natural al luminii la apus.

Pentru siguranța celor care urcă în zonă, Salvamont Dâmbovița recomandă turiștilor să fie echipați corespunzător pentru sezonul rece, să aibă la ei frontale și lanterne, mai ales pe traseul Peștera – Babele, care poate deveni dificil iarna.
De asemenea, salvatorii montani recomandă instalarea aplicațiilor „Apel 112” și „0SALVAMONT” pentru localizare rapidă în caz de urgență.
Numere utile:
Salvamont Dâmbovița: 0726 686 685
Dispeceratul Național Salvamont: 0725 826 668
112 – pentru urgențe majore
Salvamont Dâmbovița le transmite turiștilor să fie atenți la vreme și să se bucure responsabil de unul dintre cele mai spectaculoase fenomene din Bucegi.

