Zi: 1 septembrie 2025
La 1 septembrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc începutul Anului Bisericesc, o dată cu aducerea aminte a creației lumii și a începerii…
În cadrul Zilelor Cetății 2025, între 5 și 7 septembrie, cei mici și nu numai sunt invitați la Cinema Independența pentru proiecții speciale gratuite dedicate copiilor.…
După ce în prima etapă a stat, ACS Viitorul Voinești a început sezonul în forță, obținând o victorie importantă sâmbătă, 30 august 2025,…
Iubitorii fotbalului local sunt așteptați să urmărească, începând de luni, 1 septembrie, competiția „Cupa Cartierelor”, care adună echipele reprezentative ale diferitelor cartiere…
Polițiștii dâmbovițeni au depistat, doi șoferi care au încălcat grav legea. Primul caz a fost în Vișina, unde un tânăr…
Mâine, 2 septembrie 2025, iubitorii fotbalului din Târgoviște sunt invitați la Stadionul Eugen Popescu pentru o partidă spectaculoasă din Liga 2, în…
Guvernul României a adoptat OUG nr. 41/2025, care introduce măsuri temporare privind investițiile finanțate prin PNRR și programele naționale, precum PNDL, Anghel Saligny, CNI…
În prima zi de școală, 8 septembrie 2025, profesorii din întreaga țară se mobilizează pentru a protesta împotriva modificărilor aduse sistemului…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan , a transmis un mesaj de liniște pentru consumatorii români: iarna aceasta prețul gazului nu va crește. Oficialul a…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița au intervenit după ce a fost semnalat un accident rutier pe DN 71, în localitatea…
