Zi: 24 iulie 2025
Chindia Târgoviște se pregătește să revină în competiție cu încredere și determinare. După tragerea la sorți a programului noului sezon, antrenorul Ilie…
PSD avertizează că propunerea actuală de buget european pentru perioada 2028–2034 ar putea avea consecințe grave pentru agricultura românească. Potrivit liderilor…
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că, în urma discuțiilor din Coaliția de guvernare, s-a ajuns la un consens privind continuarea investițiilor din…
Ieri, primăriile din toată țara au intrat în grevă de avertisment, trimițând un semnal clar Guvernului: administrația locală este în colaps,…
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, a anunțat, printr-un Corrigendum oficial, prelungirea termenului-limită de depunere…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de prefectul județului, Marian Tănase, a efectuat o vizită de lucru în localitățile Runcu, Buciumeni, Pietroșița și Moroeni,…
În timp ce, la nivel național, există riscul pierderii unor sume considerabile din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),…
Emoțiile s-au încheiat pentru absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională: rezultatele repartizării computerizate în licee au fost publicate…
Vara asta se trăiește intens la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște care devine destinația preferată a celor care vor…
Ieri seară a fost semnalată prezența unui urs în satul Colibași, comuna Iedera. La fața locului intervine de urgență Garda…
