Lună: mai 2024
Timp de două luni, tinerii liberali au dus în toate colțurile țării mesajul liberal despre valorile Uniunii Europene, despre beneficiile…
În ședința din data de 8 mai 2024, Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European…
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat programul Zilelor județul Dâmbovița…
În comuna Văcărești, nouă străzi vor fi complet modernizate cu finanțare prin PJDL, adică asociere între Primăria Văcărești și CJ…
Noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab (microraion 3), din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, aproape de finalizare. Terenul multifuncțional…
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii…
Se fac înscrierile la Titularizare 2024, de miercuri, 8 mai, și durează până pe 17 mai. În această perioadă are…
În perioada 01.04.2024 – 30.04.2024 comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au realizat 106 inspectii din Planul…
Taficul rutier nu este o competiție, pentru că important este cine ajunge la destinație în condiții de siguranță și nu…
Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe oameni în mediul online, în vederea exploatării prin muncă. Prin manipulare…
