Lună: iunie 2023
S-a votat în cadrul mini-sesiunii plenare din Parlamentul European, Rezoluția privitoare la consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană. Această Rezoluție…
În perioada 5-11 iunie, tinerii liberali din toată țara vor participa la acțiuni de ecologizare, ateliere de lucru, dezbateri și…
Liderul PSD, Marcel Ciolacu spune că ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei…
Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR), România a putut accesa fonduri europene care să ajute la restructurarea şi…
După cum știm, crezul edilului de la Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, este o administrație în folosul cetățenilor. Astfel edilul alături…
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum…
Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, veniturile medii lunare ale unei gospodării, în anul 2022, au fost…
SAL reprezintă un mecanism alternativ sistemului judiciar, prin care consumatorilor li se oferă posibilitatea de soluţionare a litigiilor pe care…
Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate la…
În lumea financiară agitată de astăzi, împrumuturile rapide au devenit o opțiune populară pentru cei care caută finanțare rapidă în…
