Fotbalul județean dâmbovițean face spectacol și în Cupa României, unde Liga 4 a acoperit integral tabloul sferturilor de finală. Tragerea la sorți va avea loc vineri, 14 noiembrie, iar jocurile sunt programate să se desfășoare în primăvara anului viitor.
Echipele calificate vor fi împărțite în urne valorice, în funcție de poziția ocupată în clasament la momentul extragerii. Partidele se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipelor din Urna B.
Urnele valorice pentru sferturile de finală
Urna A
ACS Voința Tătărani (locul 1)
ACS Viitorul Voinești (locul 2)
AFC Sportul Vlădeni (locul 5)
ACS Săgeata Braniștea (locul 6)
Urna B
CS Viitorul Cojasca (locul 7)
CS Viitorul Aninoasa (locul 10)
CS Libertatea Urziceanca 1990 (locul 12)
FC 1976 Potlogi (locul 13)
Participarea tuturor echipelor din Liga 4 în sferturile de finală demonstrează forța și competitivitatea fotbalului județean, iar următorul pas pentru fiecare formație va fi stabilit vineri, după tragerea la sorți.

